Jocuri şi răsfăţuri cu Miruca

– Interviu publicat şi în Revista Atelierul

Pentru Miruca poteca artei a prins a i se deschide încă din copilărie, în zilele petrecute alături de bunici, meţterind la “fierotănii” sau croşetând “picioruşe”. Cărarea cea dreaptă s-a dovedit, peste ani, destul de întortocheată, dar a bătătorit-o cu trudă şi răbdare, a presărat-o cu pasiune şi a avut grijă să o cureţe de tot ce-ar putea murdării sufletul printr-un deosebit simţ al umorului. Creaţii fascinante prin ineditul formelor şi al combinaţiilor, bijuterii sau obiecte de decor, toate acestea reprezintă lumea ei, în care încercăm să aruncam o privire.

1. Cum ai ajuns să păşeşti pe acest drum? Povesteşte-ne cine ţi-a călăuzit paşii de bebeluş şi cine te-a ţinut de mână să nu-ţi julesti genunchii pe potecile încă nebătătorite ale artei.

Avea Mihaela Mihai un cântec:  “…am vrut să fiu artistă, de când aveam doi ani…” Se potriveşte treaba cu vrutul, dar timpurile erau de aşa natură că nu se încurajau copiii să apuce pe calea asta. Sau cel puţin ai mei nu erau prea bucuroşi, voiau ceva mai “serios” pentru mine , gen politehnica, arta să rămână în zona de hobby. M-a descoperit profesoara de română din liceu, făceam portrete la colegi în caietul de clasă. Tot acolo, îmi imaginam chipuri ale unor personaje din lecţia zilei. Adică, dacă azi ne vorbea despre Bietul Ioanide, eu în loc să iau notiţe, îi schiţam figura. Aşa m-a “prins” şi am ajuns să fac afişe pentru şcoală, festival după festival şi… să mă duc la şcoala de artă (grafică am făcut), unde am învăţat cu cei mai faini cu putinţp profesori, nişte oameni generoşi ,cu talent nemăsurat, nu doar artistic, ci şi pedagogic.

Fiind copil ascultător, m-am facut şi inginer, mi-am facut şi hobby din artă , doar că întâmplător, sau nu, socoteala asta nu a ţinut prea mult (tot timpurile… deeh!), au urmat nişte ani bulversanţi în care nu am mai profesat ca inginer, am facut tot soiul de job-uri, iar pentru hobby nu se mai găsea răgaz . Total diferit de visul oricui. Gândindu-mă ca măcar pe mine să mă împac, am reluat pensula şi creionul, iar dorinţa din copilărie a început să capete curaj şi să-şi reclame împlinirea.

Nu ştiu cât de bine am răspuns la întrebare, dar julituri mai am şi azi , în special la degete.

2. Ce faci când nu creezi? Majoritatea avem şi o altă viaţă, una pe care de cele mai multe ori am da-o bucuroşi la schimb cu cea de artist handmade. La tine cum se împacă cele două şi cum le ţii în balanţă?

Am început de doi ani şi-o altă viaţă, dar nu una de dat la schimb, ci una care mi-a adus foarte mari satisfacţii şi care se împacă grozav cu cea de artist handmade. Sunt voluntar la Centrul Scolar Beethoven din Craiova, unde învăţ nişte copii minunaţi să deprindă tehnici pentru confecţionarea bijuteriilor. A fost o minune întâlnirea cu ei, în cel mai pur sens al cuvântului. Am avut emoţii pentru cum mă voi descurca să explic aşa ceva unor deficienţi de auz dar, de la bun început, gesturile au fost suficiente atât pentru ei să asimileze lecţiile mele, cât şi pentru mine să încep să mă descurc cu limbajul mimico-gestual (cu menţiunea că ei sunt nişte elevi mult mai destoinici decât mine, dacă nu ne vedem o perioadă, mă aşteaptă senini şi bucuroşi cu o grămadă de lucruri noi făcute de ei, dovada clară că n-au uitat nimic, iar eu mă fâstâcesc şi transpir toată încercând să-mi amintesc până şi semne elementare).

Avem o grămadă de planuri împreună, iar pentru multe din ele am primit ajutor important de la o mulţime de suflete mari. Acum un an, în preajma Crăciunului, mai multe din fetele CDB ne-au dăruit materiale diverse pentru bijuterit. Am lucrat parte din ele, pe măsură ce veneau pachetele, iar în ajunul Crăciunului chiar am reuşit să facem o mică expoziţie acolo în şcoală. Au fost cumpărate aproape toate! N-aţi văzut entuziasm mai mare! Această confirmare a muncii lor, a talentului , dovada că nu a fost zadarnic, că nu şi-au ocupat timpul doar aşa, să fie, le-a dat un avânt şi un drag de nedescris. Oricum, ei sunt multitalentaţi, pot să vă descriu asta în cel mai mic amănunt , dar e mai valoros şi mai de impact să-i cunoaşteţi . Una din ocazii o să fie la emisiunea Românii au talent, unde au fost selectaţi sa participe cu un număr de dans, iar pentru cei din Craiova, atunci când vor mai avea spectacol cu numărul de pantomimă, sau la târgurile organizate de Muzeul Olteniei.

3. Găsim la tine de la bijuterii până la icoane şi farfurii, sau tablouri din bucăţele de sticlă sau pietre semipreţioase. Care sunt preferatele tale, ce îţi place cel mai mult să faci?

Satisfacţia cea mai mare o am cu experimentele. Şi se întamplă că mereu apar materiale noi, unelte noi, sau tehnici neîncercate, sau combinări între ele. Uneori am o strângere de inimă, mi-e teamă că mă risipesc, că folosesc anapoda timpul, că mai bine rămân la ceva bine definit şi ca tehnica şi ca domeniu şi ca tot, dar… pofta e mare, abia se înfiripă gândul să mă mai potolesc cu încercările, că mă şi trezesc atacând o zonă nouă-nouţă. Şi-mi place, aşa ca o jucărie nouă. Deci, ăsta e raspunsul: cea mai recentă e preferata!

4. Ce te inspiră? Cum ajung să se nască, întâi în mintea şi apoi din mâinile tale, lucrări atât de inedite?

Pofta aia de care vorbeam mai sus! Plăcerea de-a experimenta. Inspiraţia vine şi de la material, la unele piese modelul mi-a răsărit din degete, gândeam o forma diferită, dar ori nu m-am priceput bine, ori nu s-a lăsat materialul, nu stiu! cert este că mi-a plăcut mai mult ce-a ieşit decât ce gândeam. În alte cazuri, tot mama natură mă ajută, ca pe noi toţi.

5. Mi-au atras atenţia în mod deosebit farfuriile pictate de tine. Cam cât timp îţi ia să decorezi o astfel de farfurie, poţi să ne descrii pe scurt procesul creativ?

Cu farfuriile chiar e o dragoste de la 2 ani. Eram aşa de fascinată la târgurile de meşteri populari de roata olarului, de modelele pe care le aplicau acolo, sub ochii nostri, de toată transformarea asta, încat visam nopţi la rând secvenţele alea. Ai zis pe scurt, deci: gândesc modelul funcţie de forma farfuriei, îl desenez până îmi place, îl transpun schiţîndu-l uşor cu un marker pe suportul ales, îl conturez, îl mai corectez, aştept să se usuce conturul, şterg schiţa cu alcool, mai corectez, dacă mai cred necesar, apoi completez culoarea şi ce mai e nevoie, iar aştept să se usuce, iar corectez şi tot aşa până cred că e gata.

6. Cum îţi place handmade-ul romanesc? Îl vezi păşind cu siguranţă, asemeni ţie, pe o potecă ce se vrea bătătorită?

Am toată încrederea că se va aprecia din ce în ce mai mult, sunt şi dovezi în sensul ăsta, poate nu aşa repede cum sperăm toţi, dar… da!

7. Ce-ţi place cel mai mult şi mai mult, din toate creaţiile tale de până acum? Sau care este creaţia cu care te mândreşti cel mai tare?

Am un tablou preferat, o farfurie şi un inel. De mândrit, mă mândresc mereu cu ce e mai recent gata, dar nu rămâne obligatoriu printre preferate, peste timp.

8. Ce nu-ţi place? În viaţă, în handmade, în general.

Lipsa bunului simţ, mitocănia, agresiunile de tot soiul.

9. Unde te gasim?

http://www.breslo.ro/Shop/miruca http://cdb.designerdebijuterii.com/index.php
şi pe la târguri.

Advertisements

, , , ,

  1. Leave a comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: