Posts Tagged designeri

Jocuri şi răsfăţuri cu Miruca

– Interviu publicat şi în Revista Atelierul

Pentru Miruca poteca artei a prins a i se deschide încă din copilărie, în zilele petrecute alături de bunici, meţterind la “fierotănii” sau croşetând “picioruşe”. Cărarea cea dreaptă s-a dovedit, peste ani, destul de întortocheată, dar a bătătorit-o cu trudă şi răbdare, a presărat-o cu pasiune şi a avut grijă să o cureţe de tot ce-ar putea murdării sufletul printr-un deosebit simţ al umorului. Creaţii fascinante prin ineditul formelor şi al combinaţiilor, bijuterii sau obiecte de decor, toate acestea reprezintă lumea ei, în care încercăm să aruncam o privire.

1. Cum ai ajuns să păşeşti pe acest drum? Povesteşte-ne cine ţi-a călăuzit paşii de bebeluş şi cine te-a ţinut de mână să nu-ţi julesti genunchii pe potecile încă nebătătorite ale artei.

Avea Mihaela Mihai un cântec:  “…am vrut să fiu artistă, de când aveam doi ani…” Se potriveşte treaba cu vrutul, dar timpurile erau de aşa natură că nu se încurajau copiii să apuce pe calea asta. Sau cel puţin ai mei nu erau prea bucuroşi, voiau ceva mai “serios” pentru mine , gen politehnica, arta să rămână în zona de hobby. M-a descoperit profesoara de română din liceu, făceam portrete la colegi în caietul de clasă. Tot acolo, îmi imaginam chipuri ale unor personaje din lecţia zilei. Adică, dacă azi ne vorbea despre Bietul Ioanide, eu în loc să iau notiţe, îi schiţam figura. Aşa m-a “prins” şi am ajuns să fac afişe pentru şcoală, festival după festival şi… să mă duc la şcoala de artă (grafică am făcut), unde am învăţat cu cei mai faini cu putinţp profesori, nişte oameni generoşi ,cu talent nemăsurat, nu doar artistic, ci şi pedagogic.

Fiind copil ascultător, m-am facut şi inginer, mi-am facut şi hobby din artă , doar că întâmplător, sau nu, socoteala asta nu a ţinut prea mult (tot timpurile… deeh!), au urmat nişte ani bulversanţi în care nu am mai profesat ca inginer, am facut tot soiul de job-uri, iar pentru hobby nu se mai găsea răgaz . Total diferit de visul oricui. Gândindu-mă ca măcar pe mine să mă împac, am reluat pensula şi creionul, iar dorinţa din copilărie a început să capete curaj şi să-şi reclame împlinirea.

Nu ştiu cât de bine am răspuns la întrebare, dar julituri mai am şi azi , în special la degete.

2. Ce faci când nu creezi? Majoritatea avem şi o altă viaţă, una pe care de cele mai multe ori am da-o bucuroşi la schimb cu cea de artist handmade. La tine cum se împacă cele două şi cum le ţii în balanţă?

Am început de doi ani şi-o altă viaţă, dar nu una de dat la schimb, ci una care mi-a adus foarte mari satisfacţii şi care se împacă grozav cu cea de artist handmade. Sunt voluntar la Centrul Scolar Beethoven din Craiova, unde învăţ nişte copii minunaţi să deprindă tehnici pentru confecţionarea bijuteriilor. A fost o minune întâlnirea cu ei, în cel mai pur sens al cuvântului. Am avut emoţii pentru cum mă voi descurca să explic aşa ceva unor deficienţi de auz dar, de la bun început, gesturile au fost suficiente atât pentru ei să asimileze lecţiile mele, cât şi pentru mine să încep să mă descurc cu limbajul mimico-gestual (cu menţiunea că ei sunt nişte elevi mult mai destoinici decât mine, dacă nu ne vedem o perioadă, mă aşteaptă senini şi bucuroşi cu o grămadă de lucruri noi făcute de ei, dovada clară că n-au uitat nimic, iar eu mă fâstâcesc şi transpir toată încercând să-mi amintesc până şi semne elementare).

Avem o grămadă de planuri împreună, iar pentru multe din ele am primit ajutor important de la o mulţime de suflete mari. Acum un an, în preajma Crăciunului, mai multe din fetele CDB ne-au dăruit materiale diverse pentru bijuterit. Am lucrat parte din ele, pe măsură ce veneau pachetele, iar în ajunul Crăciunului chiar am reuşit să facem o mică expoziţie acolo în şcoală. Au fost cumpărate aproape toate! N-aţi văzut entuziasm mai mare! Această confirmare a muncii lor, a talentului , dovada că nu a fost zadarnic, că nu şi-au ocupat timpul doar aşa, să fie, le-a dat un avânt şi un drag de nedescris. Oricum, ei sunt multitalentaţi, pot să vă descriu asta în cel mai mic amănunt , dar e mai valoros şi mai de impact să-i cunoaşteţi . Una din ocazii o să fie la emisiunea Românii au talent, unde au fost selectaţi sa participe cu un număr de dans, iar pentru cei din Craiova, atunci când vor mai avea spectacol cu numărul de pantomimă, sau la târgurile organizate de Muzeul Olteniei.

3. Găsim la tine de la bijuterii până la icoane şi farfurii, sau tablouri din bucăţele de sticlă sau pietre semipreţioase. Care sunt preferatele tale, ce îţi place cel mai mult să faci?

Satisfacţia cea mai mare o am cu experimentele. Şi se întamplă că mereu apar materiale noi, unelte noi, sau tehnici neîncercate, sau combinări între ele. Uneori am o strângere de inimă, mi-e teamă că mă risipesc, că folosesc anapoda timpul, că mai bine rămân la ceva bine definit şi ca tehnica şi ca domeniu şi ca tot, dar… pofta e mare, abia se înfiripă gândul să mă mai potolesc cu încercările, că mă şi trezesc atacând o zonă nouă-nouţă. Şi-mi place, aşa ca o jucărie nouă. Deci, ăsta e raspunsul: cea mai recentă e preferata!

4. Ce te inspiră? Cum ajung să se nască, întâi în mintea şi apoi din mâinile tale, lucrări atât de inedite?

Pofta aia de care vorbeam mai sus! Plăcerea de-a experimenta. Inspiraţia vine şi de la material, la unele piese modelul mi-a răsărit din degete, gândeam o forma diferită, dar ori nu m-am priceput bine, ori nu s-a lăsat materialul, nu stiu! cert este că mi-a plăcut mai mult ce-a ieşit decât ce gândeam. În alte cazuri, tot mama natură mă ajută, ca pe noi toţi.

5. Mi-au atras atenţia în mod deosebit farfuriile pictate de tine. Cam cât timp îţi ia să decorezi o astfel de farfurie, poţi să ne descrii pe scurt procesul creativ?

Cu farfuriile chiar e o dragoste de la 2 ani. Eram aşa de fascinată la târgurile de meşteri populari de roata olarului, de modelele pe care le aplicau acolo, sub ochii nostri, de toată transformarea asta, încat visam nopţi la rând secvenţele alea. Ai zis pe scurt, deci: gândesc modelul funcţie de forma farfuriei, îl desenez până îmi place, îl transpun schiţîndu-l uşor cu un marker pe suportul ales, îl conturez, îl mai corectez, aştept să se usuce conturul, şterg schiţa cu alcool, mai corectez, dacă mai cred necesar, apoi completez culoarea şi ce mai e nevoie, iar aştept să se usuce, iar corectez şi tot aşa până cred că e gata.

6. Cum îţi place handmade-ul romanesc? Îl vezi păşind cu siguranţă, asemeni ţie, pe o potecă ce se vrea bătătorită?

Am toată încrederea că se va aprecia din ce în ce mai mult, sunt şi dovezi în sensul ăsta, poate nu aşa repede cum sperăm toţi, dar… da!

7. Ce-ţi place cel mai mult şi mai mult, din toate creaţiile tale de până acum? Sau care este creaţia cu care te mândreşti cel mai tare?

Am un tablou preferat, o farfurie şi un inel. De mândrit, mă mândresc mereu cu ce e mai recent gata, dar nu rămâne obligatoriu printre preferate, peste timp.

8. Ce nu-ţi place? În viaţă, în handmade, în general.

Lipsa bunului simţ, mitocănia, agresiunile de tot soiul.

9. Unde te gasim?

http://www.breslo.ro/Shop/miruca http://cdb.designerdebijuterii.com/index.php
şi pe la târguri.

Advertisements

, , , ,

Leave a comment

Revoltă, Atitudine, Visare – sau Steampunk-ul la el acasă

— Interviu publicat şi în Revista Atelierul

Despre Steampunk s-ar putea scrie multe, începând cu istorisirea apariţiei lui ca şi curent literar, trecând prin evoluţia sa către un anumit stil de viaţă şi atitudine, până la transformarea sa într-un adevărat crez.

Cea mai în măsură să ne poarte în lumea Steampunk-ului este Veronica, artist şi designer pentru care acest stil a devenit parte integrantă a vieţii. Ea ne vorbeşte despre ce înseamnă sa creezi şi să trăieşti în stil Stempunk.

1. De ce steampunk? Pe cât de nonconformiste pe atât de elegante şi vibrante, creaţiile tale toate par a spune o poveste. Cum ai ales acest stil?

Steampunk e o poveste şi un vis. Fiecare creaţie are o poveste şi de multe ori creaţiile le “văd” in vis. Apoi dimineaţa, la prima oră, iau o hârtie şi un creion şi desenez schiţa a ceea ce am visat. De multe ori numele şi odata cu el povestea creaţiei se desfaşoară în mintea mea în timp ce lucrez la respectiva piesă. Sau începe să se dezvolte atunci cand iau o anumita piesă în mâna şi îmi imaginez un produs finit.

Stilul steampunk îţi dă o libertate aparte – libertatea să imporvizezi. Nu eşti constrâns de anumite tipare sau tehnici de lucru, cum sunt cei care lucrează cu margeluţe de nisip, spre exemplu. În plus, stilul acceptă inovaţii, materiale şi tehnici diferite. E ideal dacă iţi place să inovezi, să încerci combinaţii inedite sau materiale diverse.

 2. Cine e Ronnie şi ce face cand nu face steampunk?

Ronnie e Veronica şi e de profesie sociolog. Imediat după terminarea facultăţii m-am îndreptat spre domeniul resurselor umane, am rămas să lucrez în acest domeniu şi îmi place ceea ce fac. Îmi doresc să progresez şi să fiu mereu la curent cu toate noutăţile din acest domeniu.

În rest, lui Ronnie îi place lectura, plimbările, excursiile prin munţi, PC-ul şi Internet-ul şi singurul ei regret e că ziua are doar 24 de ore – atât de puţin pentru atît de multe activităţi dragi.

 3. Hobby, pasiune sau afacere? Ce reprezintă handmade-ul pentru tine?

Ceea ce a început ca un hobby şi ca o modalitate de umplere a timpului liber s-a transformat în pasiune ăi e pe cale să devina o afacere. Toamna aceasta mi-am propus împreună cu soţul meu să ne deschidem o afacere, o mică firmă care să aibă ca obiect de activitate producerea şi comercializarea de produse handmade. Deocamdată nu pot însă spune că aş dori sa renunţ la jobul meu. Cu timpul, însa, cine ştie? Îmi place ideea de a ne face un trai din meşteşugul mâinilor noastre, mai ales de când am reuşit să îl atrag şi pe soţul meu, Ştefan, în această pasiune.

4. Ce te inspiră? Cum s-au născut lucrări precum “Transfiguration”, omuleţii “Oxygen Punks”, “Cleopatra” sau “Alchemy”?

Totul din jur mă inspiră. Lectură, filme, fotografii, natura, alte creaţii vazute la târguri sau pe Internet sau chiar câte un obiect, un accesoriu pe care îl iau în mână şi îmi imaginez ce piesă aş putea crea cu ajutorul lui. Braţara “Transfiguration” e de fapt confecţionată de soţul meu, Ştefan (Camell WireWorks). Omuleţii din Fimo, “Oxygen Punks“, au luat naştere ca urmare a dorinţei de a oferi un cadou special unei persoane speciale de pe forumul CDB.
Setul “Cleopatra” e de fapt o încercare de reproducere după setul “Alchemy“, încercare scăpată complet de sub control şi al cărei rezultat e complet diferit faţă de model. O clientă şi-a dorit ceva asemănător însă ceea ce a ieşit i-a plăcut teribil.

Setul “Alchemy” a luat naştere în momentul în care ţineam în mână margeluţele din chihlimbar (imitaţie) din care e confecţionat şi mi-a venit în minte arta magică care e alchimia. Unele produse se nasc pur şi simplu din nimic. La altele mă gândesc în funcţie de o temă – creaţii participante la concursuri. Mi se întampla să schiţez bijuterii în tramvai, în drum spre casă de la birou.

5. Care consideri că este creaţia ta cea mai reusită? Este vreuna de care iţi e drag în mod special?

Ultima creaţie e întotdeauna favorita mea. Aproape de fiecare dată când termin o bijuterie îmi spun ‘Asta o ţin pentru mine’. Însa în momentul în care am creat alta… situaţia se schimbă şi am o nouă favorită. Iubesc în mod special brăţările late din piele, dantelă şi multe elemente de decorare – cum e “Taxidermy” – dar şi colierele cu elemente inedite, antique – cum e “Key to my Heart“. În ultima vreme am lucrat mult şi cu lemnul şi aici am ca favorite – “Verne gf-139c“, “The Guardian” şi “Utopian Dream“.

6. Cum arată atelierul tău şi care e modul tău de lucru? Sunt designeri care nu lasă un proiect din mână până nu-l finalizează, în timp ce alţii luptă pe mai multe fronturi de-odata. Tu cum îţi tii – sau nu – în frâu pofta de a crea?

Atelierul meu se află într-un colţisor de balcon, la etajul 1, plin de lumină şi vizavi de multă verdeaţă. Am amenajat un mic birou, o etajeră, spaţiu de depozitare şi mi-am pus toate uneltele şi materialele la îndemână.

Cât despre lucrul propriu zis am momente şi momente. Uneori încep şapte lucruri de-odată şi muncesc la ele în paralel. Alteori mă consum până la epuizare cu un singur proiect mai ambiţios, pe care nu îl las din mână până nu e finalizat. Se poate să nu muncesc la nimic timp de o săptămână (în care citesc, mă plimb, mă joc la calculator, gătesc etc.) şi apoi să mă aşez la masa de lucru şi în două zile să lucrez cât pentru o săptămână întreagă.

Am observat că nu se poate cu forţa. Dacă forţez ceva nu îmi place rezultatul final. De aceea îmi displace destul de mult să iau comenzi cu termene limită foarte mici. Îmi place să lucrez relaxat, să visez, să încerc diverse combinaţii până îmi iese produsul finit.

7. Cum ţi-ai caracteriza propriile creaţii şi stilul? Care ar fi cuvântul care ar cuprinde, mai bine decât altele, întreaga esenţă a lucrărilor tale?

M-am temut de această întrebare pentru că nu ştiu să ofer un răspuns la ea. Cred ca aici cei mai în măsură să răspundă sunt cumpărătorii, cei care îmi poartă creaţiile. Sau cei care la admiră şi le laudă.

Stilul meu are multe de-a face cu independenţa, cu răzvrătirea, cu visul şi cu povestea. Improvizez în viaţă aşa cum improvizez în bijuterii. Adaug condimente la mâncare şi încerc combinaţii inedite când gătesc, dar şi când mărgelesc. Cuvântul potrivit ar fi ‘Imaginează-ţi!’. Cum ar fi dacă… am putea călători în timp, am putea cunoaşte locuri abia visate, am putea preschimba plumbul în aur sau am captura un curcubeu într-un medalion, dacă am întâlni personajul din cartea favorită, dacă am putea zbura?

8. Ca şi artizan destul de perfecţionist, după cum am observat prin lecturarea articolelor de pe blogul tău, cum apreciezi evoluţia fenomenului handmade, atât raportat la calitatea lucrărilor altor artişti, cât şi la feedback-ul clienţilor.

Despre fenomenul handmade în general am mai scris pe blogul personal. Consider că începe să prinda contur în România, că deja avem adevaraţi artişti cu care ne putem mândri, ca e într-o continuă evoluţie spre bine. Sigur, suntem la început, dar sunt convinsă ca avem un viitor. Eu cred că depinde mai ales de noi, creatorii de handmade, să promovăm acest curent şi să îl facem să evolueze spre bine. Ţine de noi să educam un public care să guste produsele handmade şi să le aprecieze. Cred că putem face această educare a publicului prin continua noastra autoperfecţionare. Fireste, la început fiecare înşirăm două mărgele şi obţinem un cercel, însă e important să nu rămânem la această fază. Cu cât noi înşine vom acorda o mai mare importanţă alegerii materialelor, calităţii produselor, unicităţii designului, promovării etc. cu atât vom începe să avem un public mai interesat şi mai avizat.

9. Unde îţi putem admira “live” produsele?

Live, deocamdată, doar pe la târguri şi expoziţii. Luna aceasta, de exemplu, mă voi găsi la festivalul “I Made This!” – ediţia specială “Elefant”, în al doilea şi al treilea weekend al lunii. Deoarece jobul îmi ocupă destul de mult timp nu pot participa la târguri din afara Aradului, deşi mi-aş dori acest lucru.

Pe internet mă găsiţi tot timpul la:
Blog: http://fbronnie-handmade.blogspot.com
FaceBook: http://ro-ro.facebook.com/FBRonnie
Breslo: http://www.breslo.ro/Shop/fbronnie

Mulţumesc frumos pentru oportunitatea de a mă prezenta şi de a-mi prezenta lucrările.

, , , ,

Leave a comment

Chainmaille – comoara din Trăistuţă

— Interviu publicat şi în Revista Atelierul —

Unora le place sârma. Atât de mult încât o taie bucăţele bucăţele, cerculeţe cerculeţe pe care apoi, cu neînchipuită trudă şi migală le împletesc în dantele metalice, adevărate tributuri aduse Răbdării.

Pe Ioana am cunoscut-o mai întâi prin zalele sale, prin poveştile pe care singure şi le istorisesc creaţiile sale şi prin puternicul suflu de românesc şi autentic.

Trăistuţa cu zale ne vorbeşte despre pasiunea sa şi despre ce înseamnă chainmaille.


1. Cum ai descoperit zalele? Sau poate zalele te-au găsit pe tine? Povesteşte-ne despre începuturi.

Hmmm, începuturi. Cum sună… 🙂 Am început acum un an şi puţin peste jumătate, după o lungă documentare pe internet şi multe discuţii şi încercări alături de soţul meu. Deci el a fost inspiraţia mea, pentru că în timpul liber lucrează cămăşi de zale de factură antică (nu medievală). Aş putea spune că zalele m-au găsit pe mine, prin el.

2. De ce “traistuţa”? Cum ai ales acest nume?

Trăistuţa a apărut după ceva frământări, încercând să găsesc ceva cât mai aproape de substrat, de orgini. Mi-am dorit un nume cât mai autentic, neapărat românesc, cu ceva substrat vechi, de preferinţă pre-roman. Chiar atunci citeam primul volum din “Folcloristica” lui Haşdeu, iar etimologia cuvântului “traistă”, provenit din limba dacă, pe filon tracic (după Haşdeu) m-a făcut să mă opresc aici. Pentru că încă nu lucrasem multe piese l-am trecut ca diminutiv şi, pentru că toate bijuteriile erau lucrate din zale, trebuia să le adaug şi pe ele. Aşa a apărut Trăistuţa cu zale.

3. Am simţit cu uşurinţă suflul românesc ce izvoraşte din multe dintre creaţiile tale – opincuţe pentru bebeluşi sau bijuterii cu alură tradiţională. Pari a face parte dintre românii mândri de ţara şi de originile lor. Povesteşte-ne despre dragostea ta pentru istorie si ceea ce te face să aduci la viaţă farâme din trecutul nostru.

Aş putea să spun că m-a pasionat istoria de când mă ştiu. Nu prea a fost aşa. Da, mi-a plăcut să o învăţ la şcoală, dar la momentul acela nu reuşeam să-mi pun anumite întrebări sau să caut şi alte explicaţii în afara celor din manualele de istorie. Am crescut, am ales altă facultate, am avut ocazia să dau peste câteva cărţi, să citesc câteva articole şi să încep să mă întreb de ce anumite lucruri sunt prezentate într-o anumită lumină, iar altele sunt într-o beznă totală.

Apoi l-am întâlnit pe soţul meu, care are un dar aparte. Acela de a reţine multe date istorice, dar şi de a le prezenta pe înţelesul tuturor. Şi alături de el am reuşit să mai primesc câtvea răspunsuri, să mai sap după diverse informaţii. Pot să spun că sunt mândră de neamul meu şi îmi plae să mă inspire din substrat. Dacă am apărut în ţara asta, trebuie să am o datorie faţă de strămoşi şi să încerc să-i cinstesc cum consider eu că pot. Probabil că multora le par patetică, dar nu sunt de acord că naţionalismul şi dragostea de ţară sunt slăbiciuni şi nu virtuţi. Sunt foarte legată şi intrigată de isoria antică a Daciei, iar asta se vede atât în numele pe care l-am ales, în tehnica folosită, dar şi în sigla Trăistuţei cu zale.

4. E greu de dus traistuţa ta? Ce înseamnă să faci o bijuterie în tehnica chainmaille?

Ştii la fel de bine ca mine ce muncă implică finalizarea unei piese din zale, fie ea şi un lanţ simplu. Uneori pare foarte greu de dus, mai ales când încerci o îmbinare nouă. Lucrul efectiv porneşte de la o rolă de sârmă. Sârma se rulează pe un fus special, pe diametrul dorit, apoi urmează tăierea zalelor, la ferăstrău, desfacerea lor, apoi îmbinarea efectivă. Pot să spun că după ce am exersat câteva îmbinări, acum putându-le reproduce fără să am un tutorial în faţă, cel mai mult timp îl petrec tăind zalele. Nu e o muncă uşoră, e nevoie de multă răbdare şi atenţie, dar rezultatul merită pe deplin.

5. Ce le recomanzi artizanilor care se vor lasa fermecaţi de frumusetea zalelor şi vor dori sa încerce arta îmbinării lor?

Să aibă răbdare şi să se documenteze. Documentarea e foarte importantă atunci când vrei să obţi o anumită îmbinare. Trebuie să ştii ce diametru de sârmă să foloseşti, ce diametru interior să aibă zalele tale pentru ca îmbinarea să iasă unitară şi modelul să fie vizibil pe deplin în orice poziţie ai aşeza-o.

6. Ai o creaţie preferată, sau o anumită îmbinare?

Creaţiile mele preferate momentan sunt două, colierele “My little bizantine” şi “Black lace”. Primul este o mândrie personală, fiind lucrat din zale cu diametrul de 1 mm, în îmbinare bizantină cu o za de legătură. Am lucrat multe ore la el, dar fineţea lanţului a meritat pe deplin. Black lace este lucrat din fâşii în îmbinare european 4 în 1, cu zale de 4mm diametru, împletite în trei. Ambele mă încântă ca rezultat final.

Iar ca îmbinări o prefer pe cea europeană, urmată de bizantină. Mai am multe altele de încercat, aşa că acest clasament se poate schimba oricând 🙂

7. Minuţiozitate şi migală, şi răbdare din belşug, fie că vorbim despre impresionantele lucrari în micromaille, despre colierele bogate şi elaborate sau despre elegantele îmbârligături de sârmă. Cum au luat naştere lucrări precum “My little byzantine”, “Black Lace”, “Cassandra” sau “Nenya”?

My little bizantine” a fost un pariu cu mine. Am zis că dacă reuşesc să îmbina zalele acelea de 1 mm, după ce tot eu le-am tăiat, chiar am reuşit să mai urc o treaptă spre ce îmi doresc să devin ca artizan. Şi am reuşit. A fost nevoie de ceva muncă şi timp, dar când mă uit la el nu-mi pare deloc rău că am încercat.

Black lace” a pornit iniţial ca brăţară. Doar că nu am fost mulţumită că modelul împletit nu era deloc pus în valoare. Aşa că am continuat să fac zale, şi l-am transformat în colier. Modelul l-am văzut în volumul Chain Mail Jewelry de Terry Taylor şi Dylon White, şi doar l-am adaptat dorinţelor mele. Colierul este foarte elegant, cu o aură gothică şi îmi e foarte drag, chiar dacă a înghiţit 15 metrii de sârmă.

“Cassandra” a fost un proiect inspirat din acelaşi volum. A însemnat multă muncă, câteva sute de zale foarte subţiri, şi câteva zeci de ore investite. Hexagoanele le-am montat cu ace cu gămălie, rând cu rând, iar montarea finală a însemnat alte zeci de ace înfipte pe un suport care să-mi permită îmbinarea corectă. Nu reuşeam să lucrez decât un hexagon pe seară, asta dacă stăteam până după miezul nopţii, aşa că 2 săptămâni am avut serios de lucru. Modelul este foarte frumos, şi l-aş încerca şi cu zale mai mici.

Nenya” a apărut ca o încercare. Mă atrage teribil tehnica wire wrapping, dar sunt destul de neîndemânatică la modelat altceva decât zale. O prietenă mi-a cerut o broşă din sârmă, am încercat, i-am dat-o, altă prietenă a văzut rezultatul şi mi-a sugerat o încercare de reproducere a inelului Nenya, al reginei elf din Stăpânul Inelelor, Galadriel. Aşa a apărut broşa mea filigranată. Am făcut fiecare petală, le-am legat, le-am bătut cu ciocanul capetele apoi le-am îmbrăcat în sârmă. Părea destul de golaşă, aşa că am trecut la umplerea spaţiilor dintre petale, apoi la ţesătura cu mărgele din cupru. Au fost alte ore de muncă, dar ca rezultat final m-a încântat.

8. Cum percepe publicul bijuteriile din zale? Observi o schimbare în atitudinea de-acum faţă de cea din vremurile începuturilor tale?

Părerile sunt împărţite. Am primit multe, multe felicitări sincere, dar şi reacţii de genul “ce-o fi aşa greu să faci nişte zale”. Din fericire părerile poztive sunt cele mai numeroase, iar asta contează cel mai mult pentru mine. O mică schimbare în atitudinea cumpărătorilor există, în sensul că sunt mai numeroşi şi mai variaţi anul acesta, comparativ cu anul trecut. Încep să înţelegă că zalele nu sunt doar apanajul ascultătorilor de muzică rock, sau al celor ce preferă perioada medievală.

9. Observ pe blogul tau că majoritatea lucrarilor sunt însoţite de o melodie. Muzica îţi este muza, sau creaţiile, odată finalizate, te duc cu gândul la diverse acorduri preferate?

Dacă stau să mă gândesc bine de la prima creaţie m-am gândit la o melodie asociată, dar nu am adăugat-o pe blog atunci. Depinde. Sunt piese cărora le caut o melodie care să se lege de numele lor, dar am şi creaţii plecate de la o melodie anume (cum este cazul Colierulul Damned and divine inspirit de melodia cu acelaşi nume a Tarjei Turunen), sau chiar un album (Aegis de la Theatre of Tragedy). Şi exemplele pot continua :). Singurele bijuterii cărora nu le-am asociat melodii sunt brăţările din Colecţia Flower Power. Genului Metal nu se potriveşte cu ele 🙂

10. Cum arată Atelierul tau? Descrie-ne spaţiul şi modul tău de lucru.

Atelierul meu este inexistent, în sensul că am doar un spaţiu de depozitare în bibliotecă şi masa calulatorului la dispoziţie. Anul acesta am primit de ziua mea o cutie compartimentată unde pot să păstrez mărgele şi celelalte furnituri. Rolele de sârmă le păstrez ambalate separat în pungi din plastic, pe culori. Am sârma de aluminiu într-o parte, pe cea de cupru în altă parte. Când lucrez scot exact ce am nevoie pe masă şi încep cu modelatul rolei din sârmă. Apoi tai, desfac zalele obţinute şi le îmbin. Uneltele, care spre bucuria mea s-au tot înmulţit, le păstrez într-o cutie de whiskey, Jack Daniel :). Când plec iau cu mine într-o traistă din pânză exact materialele de care cred că am nevoie pentru o anumită piesă. Iar locurile unde lucrez sunt foarte variate, de la masa de sub bolta de viţă de vie a socrilor mei, până la cabanele la care merg când ies în teren cu serviciul, sau patul din dormitor :).

11. “Traistuţa cu mărgele” – un proiect experiment, dorinţa de a încerca şi altceva? Ce găsim in ea?

Trăistuţa cu mărgele a apărut ca un experiment la sfatul cumnatei mele, amatoare de bijuterii cu mărgele. Am avut ocazia să primesc nişte cărţi cu tutoriale, am ales împreună câteva modele şi m-am pus pe treabă. M-a încântat teribil căutarea anumitor materiale, şi lucrul efectiv. Dar nu mi-a oferit aceleaşi satisfacţii ca lucrul cu zalele. Este un proicet la care care am lucrat şi cu soţul meu, care posedă o îndemânare deosebită la modelarea sârmei pentru cadre, sau wire wrapping.

A fost şi dorinţa de a încerca altceva, şi posibilitatea unui câştig constant, pe care zalele nu îl aduc mereu.


Piesele lucrate până acum sunt elegante şi feminine, din materiale de bună calitate. Şi au avut success.

12. Ce planuri ai pentru trăistuţe?

Sper ca trăistuţa mea cu zale să se transfome într-un sac fără fund. Să lucrez cât mai multe piese noi, cât mai bine finisate, să învăţ îmbinări noi şi să-mi las imaginaţia să lucreze singură pentru combinaţii cât mai originale. Sper ca numărul clienţilor mei să crească tot mai mult şi să văd tot mai multe personae interesate de acest tip de bijuterie. Îmi doresc colecţii noi care să aibă la bază sârma din cupru şi pe cea argintată, alama şi bronzul. Sârma colorată şi-a făcut treaba, m-a ajutat să mă dezvolt până aici, dar piesele lucrate din ea vor veni doar la comandă.

, , , , ,

Leave a comment